Marian BOTEA

                                                                                    Marian BOTEA

                                                                                            

În cei peste 34 de ani de experiență în domeniul militar, la nivelul Forțelor Armate și al Ministerului Apărării, generalul a ocupat funcții de comandă și de conducere la nivelurile tactic, operativ și strategic, care au implicat sarcini de mare complexitate, dar și un nivel ridicat de expertiză, experiență și responsabilitate.

A condus unități și mari unități tactice și comandament național de nivel operativ, organizat structuri de stat major și a proiectat procese și proceduri integrate atât la nivel militar, național și multinațional, cât și la nivel interinstituțional. A exercitat funcții de ofițer național de legătură pe lângă comandamente NATO și naționale, a participat în teatrul de operații Afganistan ca Reprezentant național, unde i-a fost recunoscută activitatea la nivel multinațional. 

A condus grupuri de lucru complexe, în domeniile planificarea forței, generarea forței pentru misiuni și operații în afara teritorului statului român și în instruirea și evaluarea capacității operaționale a structurilor din forțele terestre.

A coordonat implementarea unui nou sistem de planificare a operațiilor la nivelul Armatei României și a condus grupuri de planificare colaborativă în mediul multinațional, pentru elaborarea planurilor de apărare la nivel strategic și operativ, demonstrând capacități de lider în îndeplinirea obiectivelor pe termen scurt și mediu, dar și în creșterea performanței grupurilor.  

A participat și condus evenimente complexe de instruire la nivel aliat și național, unde a coordonat personal militar și civil în exerciții interinstituționale, acordând o atenție deosebită detaliilor și făcând dovada capacității de coordonare pentru îndeplinirea sarcinilor multiple, de coordonare multidomeniu.

A participat la conferințe naționale și internaționale pe domeniul apărării și securității, a publicat mai multe articole în publicații militare și a acordat mai multe interviuri pentru instituții media din țară și străinătate.

A fost profesor asociat al Colegiului Național de apărare (2018-2020), unde a avut rolul de a dezvolta capacitatea ofițerilor superiori și liderilor instituționali de a elabora strategii și planuri.

Este absolvent al Școlii militare de ofițeri din forțele terestre (1987) și al Universității Naționale de Apărare (2001), este master în managementul sectorului public al Scolii Naționale de Studii Politice și Administrative (2004) și a urmat mai multe cursuri de nivel strategic pentru generali și ambasadori, precum cursul de Securitate și bună guvernare al Colegiului Național de Apărare (2018), Colegiul NATO de la Roma (GFOAC 18-2) și cursul Colegiului NATO al Țărilor Baltice (2019).

A fost distins cu mai multe ordine și medalii din care menționez Ordinul Virtutea Militară în grad de cavaler (2018) și US Bronze Star Medal (2013).

În prezent este analist militar și răspunde invitațiilor instituțiilor media naționale pe subiecte referitoare la implicațiile evoluțiilor conflictelor regionale asupra securității României și aspectelor privind Strategia Națională de Apărare și recalibrarea instrumentului militar în actualul context strategic. 

Ofițerul este nativ în limba română, fluent în limba engleză și are unele capacități de comunicare în limbile italiană, germană și rusă.

Attachment: The most recent certificates

Post Views: 219