Lumina zămislește curcubeu.
Ochii nu-ngăduie să o privești,
Fiind întemnițați în griul tău,
Unde c-otrava minții îi sfințești.

Mâhnirea lumii toată te-a supus.
Tu, și în faptă, și în gând, angelic,
fățiș ea te-a îmbrățișat și te-a sedus
sā te-ntrupezi în suflet evanghelic.

Deși doar pari, nu ești un simplu om,
Ci altruist ce leapădă pe sine,
De-ai revărsa, ai ctitori un dom
vindecător cu-nduplecări divine.

Așa, te stingi încet, gradat.
Cu tine, între noi ar fi scăzut distanța.
Și pieri, sfârșitul ni l-ai fecundat,
Așa-i făcutul, dar ne moare și speranța.