M-am agățat de coama timpului, A galopat cu mine prin ființă. A oferit voință trupului iar capului naivă neștiință. Mi-a arătat în grabă universul, A fost și blând, duios m-a mângâiat, M-a și trădat, împiedicându-mi mersul, Tocmind să aleg drumul tămâiat. M-a trântit fără milă de pământ Să mă provoace spre înțelepțire. Am făcut eu cu mine legământ, Și mâinile în ceafă cu-ndârjire i le-am înfipt și-așa am devenit. Din lacrimi eu mi-am făurit un scut, Și-un adăpost de rău și de ispite, Din zâmbete și din amor acut Și toate sentimentele dospite. Acum simt să-l învăț la pas să meargă, Să-mi dea răgaz să râd și să iubesc, Rutina ostenită să o spargă, De-acum am învățat eu să trăiesc. Puterea m-a ursit, şi cu ardoare Am tras cu tot să îmi întorc parcursul, Să pot schimba trecutul care doare. Am conjurat și mi-am grăbit apusul. Vreau să cobor! Trag frâul hotărât. Mintea-mi se face mică și se-înfașă. Clipe se-ntorc de unde au izvorât, Iar eu mă reîntorc praf de cenușă.