înfășurat în ideile mele ca într-o plapumă
transpirat moale scot doar un deget
apoi mâna întreagă mi-e frig
atât de frig că vergeturile de pe picioare
se ramifică înspre zâmbet
plapuma mea miroase a mort
tremur de teamă
orice rază e sabie strâng ochii
deveniți pumni
lovesc personaje imaginare la fel de moi
mă simt bine
ele îmi citesc cu voce tare o poezie 
tobe timpanele mele 
ideile se desprind 
foițe verzi
nu e nevoie să mai scot degetul.

nu mai am pe lume nimic
sunt viu simt
lumea e părere oamenii avataruri 
avatarurile oameni
oamenii zei
cine pogoară în mine este cuprins
de neputință
cine zboară cu mine 
spre adâncuri zboară

nu ideile umbre nici umbrele vii
șobolanii sunt viermi viermii căpușe
pânza nu de păianjen ci de nimic.
avatarurile oameni
au păreri
sunt viu pentru lumea-părere

oceanul se scurge în fluviu
capilarele păienjenișului deltă 
lacrimile prin glande
usucă
ochii 

nu auziți infraroșiile din vene
nu vedeți duhul expirat din plămâni
tăcerea e teama voastră

nu aveți pe lume nimic