POEMUL ZILEI

faptele confirmă trecerea
un pescăruș se descompune în aer
oasele albe se transformă în praf
vântul împrăștie amintirea-i
mă înfășor în timp ca într-un voal
îi cuprind colțurile
strâng cu putere
de parcă relativitatea e doar un basm
fetus al timpului
mă simt în siguranță.
nașterea
limită spre plus infinit.
Liviu-Ioan Mureșan
Verde în propria cameră
ușa mea nu are zăvoare
florile cresc direct din podea
pereții sunt ornați cu frunze
în camera verde privesc semințele
sub ochii mei cresc ierburi
nici nu clipesc la îndestularea insectelor
inutil gestul
în poziția meditației
chipul mi-e pigmentat cu clorofilă.
Liviu-Ioan Mureșan

O capodoperă viața
doream să citesc o capodoperă
să scriu o capodoperă
să trăiesc viața ca pe o capodoperă.
viața e arta
cu mici figuri de stil
cu ritmuri alerte sau triste
imagini opace sau clare
copiii două metafore
aleargă spre înțelegere
orașul comparație exagerată
soția epitetul ce mă însoțește
părinții
tabloul la care mă închin.
viața mea e capodopera vieții mele
veniți să o citiți
lăsați un cuvânt
trec și eu pe la voi.
Liviu-Ioan Mureșan
Așteptăm textele dumneavoastră la ”poșta redacției” - la adresa de mail a site-ului

 

 Nu sunt ușă de biserică

 

Am pierdut și

spectacolul anului.

Aplaud preatârziu;

Actorul nu aude

Palmele ce plâng și râd ca literele hipersensibile.

Comedia e tragedie

Și hârtia joacăn rolul meu;

Poartă pahar cu aghiasmă

 Pe scenă.

Lumea cărnii sintetice se clatină-n val.

Răsare soarele din farfuria în care ard de vii

Cuvintele rostite de noi.

Degetele de la picioarelele  preacălătoare

Ies prin șosetele destrămate.

Cine are ac, ață și pricepere?

Nimeni!

Mergem șontâc prin cele șapte zile

Lăsate prin lege

Și păsările furtunii magnetice

Ies din hornul în care

Omul a aprins vreascurile.

Trei puncte castigate chiar de Dumnezeu!

E jocul norocului,

Și bilele de sticlă sunt cioburi la  linia de sosire.

 

Iarăși și iarăși trișez,

Îmi duc duminicile la iarbă cosită;

Cred în că ieri  nou-născutul plimbat în londou,

Și sunt evenimentul înmormântat

În  memoria colectivă.

Nu sunt ușă de biserică.

Sunt orbul ce învață să citească Biblila

Cu amprentele degetelor.

Melania Cuc

 Prințesa Lia

când se spală pe dinți când nu se spală pe dinți
când mușcă sau nu mușcă cu dinții spălați sau nespălați
Lia pune probleme
ceilalți din familie 
intră în panică
nu înțeleg semnele și vocabulele
„mama am făcut!”
și ce a făcut Lia
e un secret
tata ascunde de mama
mama ascunde de tata
Alex ascunde de mama de tata de sine
Alex și Lia au un limbaj ce trece pe sub piele și nu lasă semne
mama și tata își amintesc limbajul
semnele lăsate natural pe piele
vasele purtate aproape de față pentru a ascunde tremurul

 

SOS strigătul înțelegerii
mama adulmecă ia în brațe
tata adulmecă ia în brațe
Alex adulmecă deschide brațele
Lia adulmecă
se târâie
înțelege Alex înțelege tata înțelege mama
înțelege.

Liviu-Ioan Mureșan

 

Ultimul

Lumina zămislește curcubeu.
Ochii nu-ngăduie să o privești,
Fiind întemnițați în griul tău,
Unde c-otrava minții îi sfințești.

Mâhnirea lumii toată te-a supus.
Tu, și în faptă, și în gând, angelic,
fățiș ea te-a îmbrățișat și te-a sedus
sā te-ntrupezi în suflet evanghelic.

Deși doar pari, nu ești un simplu om,
Ci altruist ce leapădă pe sine,
De-ai revărsa, ai ctitori un dom
vindecător cu-nduplecări divine.

Așa, te stingi încet, gradat.
Cu tine, între noi ar fi scăzut distanța.
Și pieri, sfârșitul ni l-ai fecundat,
Așa-i făcutul, dar ne moare și speranța.

 

Alina Ilie

 

Nunta 

Am desenat pe o coală albă de hârtie
o pălărie cu elice şi motor. Am decupat-o
cu o foarfecă şi mi-am pus-o pe cap.
Am pornit motorul, iar elicea se învârtea
la turaţia maximă. Mi-am luat zborul
urlând de plăcere când planam deasupra oraşului
şi, după ce m-am holbat cu ocheanul
pe la toate ferestrele, mi-am dat seama
că sunt lihnit de foame. Am aterizat la un fast-food
şi m-am îndopat cu junk-food, apoi mi-am pus
din nou pălăria şi mi-am luat zborul
până în parc la bisericuţa dintr-un lemn
unde mă aşteptau toţi dichisiţi cum se cuvine,
în frunte cu iubita mea în rochia albă
de dantelă cu voal în care am vomat tot.

Ofelia Prodan

 

 

Post Views: 25