Lumina zămislește curcubeu. Ochii nu-ngăduie să o privești, Fiind întemnițați în griul tău, Unde c-otrava minții îi sfințești. Mâhnirea lumii toată te-a supus. Tu, și în faptă, și în gând, angelic, fățiș ea te-a îmbrățișat și te-a sedus sā te-ntrupezi în suflet evanghelic. Deși doar pari, nu ești un simplu om, Ci altruist ce leapădă pe sine, De-ai revărsa, ai ctitori un dom vindecător cu-nduplecări divine. Așa, te stingi încet, gradat. Cu tine, între noi ar fi scăzut distanța. Și pieri, sfârșitul ni l-ai fecundat, Așa-i făcutul, dar ne moare și speranța.