M-am agățat de coama timpului,
A galopat cu mine prin ființă.
A oferit voință trupului
iar capului naivă neștiință.
Mi-a arătat în grabă universul,
A fost și blând, duios m-a mângâiat,
M-a și trădat, împiedicându-mi mersul,
Tocmind să aleg drumul tămâiat.
M-a trântit fără milă de pământ
Să mă provoace spre înțelepțire.
Am făcut eu cu mine legământ,
Și mâinile în ceafă cu-ndârjire
i le-am înfipt și-așa am devenit.
Din lacrimi eu mi-am făurit un scut,
Și-un adăpost de rău și de ispite,
Din zâmbete și din amor acut
Și toate sentimentele dospite.
Acum simt să-l învăț la pas să meargă,
Să-mi dea răgaz să râd și să iubesc,
Rutina ostenită să o spargă,
De-acum am învățat eu să trăiesc.
Puterea m-a ursit, şi cu ardoare
Am tras cu tot să îmi întorc parcursul,
Să pot schimba trecutul care doare.
Am conjurat și mi-am grăbit apusul.
Vreau să cobor! Trag frâul hotărât.
Mintea-mi se face mică și se-înfașă.
Clipe se-ntorc de unde au izvorât,
Iar eu mă reîntorc praf de cenușă.