Scuzați de năzuințe și porunci, Idei scornim și naștem prunci. Hipnotizate ne sunt gândul, mersul Să-mprăştiem cu noi tot universul. Ne ducem traiu'-n mare fugă. Nu oprim vreme nici de-o rugă. Uităm şi de Duminică. E vineri? Orbi suntem că murim de tineri. Haotic prăbușim şi munți, şi ziduri, Etern, din inocență pană-n riduri, Îndestulați de nou și lumi virgine, În suflet goi, cu buzunare pline. Iubim să judecăm toate efectele, Urând să ne descoperim defectele. Marionete tâmpe, zâmbitoare, Ne măsurăm cu spatele la soare. Dintr-un noroc ironic ajunși la senectute, Doar supraviețuirea ne e marea virtute. În fine, mântuirea ne-nalță din noroi, Însă vom fi uitații din viața de apoi.